Cineva uitase să angajeze clownul pentru seara aceea, sau probabil că îl plătiseră prea puțin și plecase mai repede, sau nu găsiseră unul că toți erau la onomasticile copiilor... Oricum, cert e că nu aveau clown, dar aveau mare chef să râdă... Și atunci cuiva îi venise ideea... și-a adus aminte că aveau unul căruia nu trebuia să-i plătească... 

             Judecatori 16:25   În bucuria inimii lor, au zis: „Chemați pe Samson, ca să ne desfăteze!” Au scos pe Samson din temniță, și el a jucat înaintea lor. L-au așezat între stâlpi.

             O viața întreagă jucase hora păcatului, iar acum nu mai avea chef de dans deoarece nici ochi nu mai avea ca să vadă, însă se hotărî să joace o horă de neuitat, hora unirii  - de atunci au preluat-o popoarele și sună cam așa: ”unde merg toți stâlpii reci și filistenii, mergem și noi, important e sa râdem bine...’’

            Tatăl lui, înainte să se nască Samson, alesese o stâncă, un stâlp al închinării, unde se întâlnise cu îngerul, după o rugăciune ascultată (Stânca este un stâlp brut, nefinisat.)

Deasupra rugăciunilor stângace, cuvintelor puține, sărace, dar aprinse de focul pocăinței, urcă Îngerul Domnului și se fac minuni.

               Judecători 13:19  Manoah a luat iedul şi darul de mâncare, şi a adus jertfă Domnului pe stâncă. S-a făcut o minune, în timp ce Manoah şi nevastă-sa priveau.

             Judecători 13:20  Pe când flacăra se suia de pe altar spre cer, Îngerul Domnului S-a suit în flacăra altarului. Văzînd lucrul acesta, Manoah şi nevastă-sa au căzut cu faţa la pămînt.

            Nu știu dacă tatăl lui l-a dus când s-a facut mare în locul acela pentru a-i arăta stânca înnegrită, pământul ars… nu stiu…Dar știu că, ar fi fost mai potrivit pentru Samson să aleagă stâlpul rugăciunii și al ascultării de Dumnezeu al părinților săi… Samson alesese însă, să se depărteze de părinți, să îi țină la distanță. Când ieșea cu ei, oriunde, păstra câte trei-patru benzi distanță, parcă circulau cu mașini de gabarit depașit…

            „Tată, mamă, mergeți voi înainte, că vă ajung și eu…”

             Iar în sinea lui, parcă îmi imaginez cum își spunea:  ’’Îmi este rușine cu ei, sunt depășiți… Ce știți voi… mie îmi place și dacă îmi place mie, îi place și lui Dumnezeu. ’’

            Și astfel părăsise Samson primul stâlp: stâlpul bunelor relații de familie, al ascultării de părinți, în schimbul unei vieți fără reguli, fără norme, fără ’’stânci’’ de rugăciuni și îngeri, făcători de minuni…

             Judecători 14:10  Şi acolo Samson a făcut un ospăţ, căci aşa făceau tinerii.

             O  viață de obiceiuri… distracții… că doar asta e viața…

              Uităm însă că, în vremuri grele doar familia ne rămâne...

             Judecători 16:31  Fraţii lui şi toată casa tatălui său s-au pogorât, şi l-au luat. Când s-au suit înapoi, l-au îngropat între Ţorea şi Eştaol, în mormântul tatălui său, Manoah.

             Până și bărbații din Iuda au fost gata să îl dea în mâinile filistenilor, ca să își scape ei înșiși pielea, dar a fost suficient ca rudele soției lui să afle răspunsul la ghicitoare...

            Însă Dumnezeu îi dăduse încă o șansă, astfel că îl adusese pe Samson în fața unei alte stânci, stâlp în devenire. De data aceasta, sleit de puteri, părăsit de cei din poporul lui, vândut cu mâinile legate, stătea în fața unui stâlp, el, Samson puternicul, neînfricatul, gata să moară de sete...

             Judecători 15:18   Fiindu-i foarte sete, a strigat către Domnul, şi a zis: „Tu ai îngăduit, prin mâna robului Tău, această mare izbăvire; şi acum să mor de sete, şi să cad în mâinile celor netăiaţi împrejur?”

             Era stâlpul experiențelor personale cu Dumnezeu.  Atunci, în momentele cele mai grele din viață, în cel mai adânc întuneric al vieții, când iudeii pariau pe câștigător în proporție de 1 la 1000…

Cred că am trecut toți prin astfel de momente, când ne mai rămâne un strigăt, un Dumnezeu și o stâncă. Ana ’’strigă’’ în Templu doar mișcându-și buzele…Isus strigă pe cruce cu toata forța unui Dumnezeu: ’’S-a isprăvit.’’ Și de atunci, ’’țâșni apa, așa că băuse și Samson din ea…’’

             1 Corinteni 10:1   Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare,

            1 Corinteni 10:2   toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise;

            1 Corinteni 10:3   toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească,

      1 Corinteni 10:4  şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos.

              Stânca primei rugăciuni ascultate, primei întâlniri personale cu Dumnezeu…

            Imediat după experiența aceasta, Biblia menționează, în ultimul verset din Judecători 15, durata cât a fost Samson judecător. Să fi fost oare efectul stâncii, aceasta să fi conținut o apă care odata băută să îți poată ajunge o viața întreagă, sau poate măcar o slujbă întreagă... ?

            Răspunsul este:

             Ioan 4:13  Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete.

            Ioan 4:14  Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa vecinică.”

             Uitase însă repede că părăsise și stânca și stâlpul acesta pentru ’’unul cu două picioare, fardat și șlefuit frumos în atelierele de luat mințile oamenilor credincioși’’ , Dalila. ’’Era mai rece ca stâlpii ce aveau să îi rămână ca prieteni în viață și după moarte. Dar avea în schimb stâlpul ăsta o gura, nici maică-sa nu îi vorbise așa, nici cei din popor, nimeni nu vorbea ca ea.’’

            Nu îl scotea din “te rog frumos..., ...te iubesc..., mai puține lacrimi..., somn pe genunchi...”. În felul acesta, ți se părea cel mai de treabă stâlp pe care l-ai întâlnit până acum... Uitase acum Samson de stânca din Lehi, cu apa vie... pentru un stâlp din valea Sorec, Dalila (nume care înseamnă ’’cea cu limba lungă, mare, meșteră în cuvinte, înduplecatoare’’). Că de cele mai multe ori e suficient o ispită, o privire, un pahar, o țigară, un ecran... și uităm două ore de adunare ca și când nu ar fi fost...

             Judecători 16:19  Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi chemând un om, a ras cele şapte suviţe de pe capul lui Samson, şi a început astfel să-l slăbească. El şi-a pierdut puterea.

            Judecători 16:20  Atunci ea a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn, şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura”. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.

             Părăsise deci și al doilea stâlp, stâlpul experiențelor personale cu Dumnezeu.

            În temniță, rămas singur, fără ochi, fără stâlpi de susținere, își pusese  totuși mâinile în cap și simți ceva ciudat… părul… Filistenii nu aveau frizeri în pușcării, că diavolul nu vine cu tine în necazuri, te lasă singur, să mori de deprimare… Nu însă și Dumnezeu.

             Judecători 16:22  Dar părul capului lui a început iarăşi să crească, după ce fusese ras.

             Când problema ta e părul, timpul o rezolva: îți creste iar la loc, când problema ta e însă lipsa de putere, păcatul neiertat, asta nu o mai rezolva timpul.

            Pentru toți Samsonii care se întorc azi acasă, se potrivește bine prima parte a rugăciunii lui Samson:

             Judecători 16:28  Atunci Samson a strigat către Domnul, şi a zis: „Doamne, Dumnezeule! Adu-ţi aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere...

            O viață întreagă fugise de cel puțin doi stâlpi și Dumnezeu îi dăduse întâlnire între doi…Mă întreb, oare nu au fost făcuți stâlpii acelei case din stâncile de care fugise el, Samson? Nu știu…Se juca acolo, însă ultimul joc, ultima horă… erau acolo Dumnezeu, Samson, doi stâlpi reci și moartea…și era să uit, erau și mulți, chiar foarte mulți filisteni…

            Nu e o poveste cu happy end, nu e un erou hollywoodian care rupe, bate, omoară tot, și el scapă. Samson nu e un model de urmat…

De la el încoace cred că au început sălile de halterofili... Probabil filistenii le-au inventat ca sa facă față viitorilor Samsoni, fără să mai plătească Dalile. Puține și scurte rugăciuni… nimic ascultare, înfrânare… multe coborâșuri și un singur urcuș, cu porți în spate… ca să arate cine este el…

            Samson nu respectă tiparul nimănui, este unic ca judecător într-un anume fel, probabil că seamănă cu tâlharul de pe cruce. Samson este prototipul generației de azi, a tinerilor îndeosebi cu un soi de viața între experiențele părinților și experiențele personale cu Dumnezeu… dar tot timpul dedați plăcerilor și lipsiți de puterea de a se stăpâni.

            Pentru toți Samsonii cuprinși între13 ani și 90 ani, putem spune că ni se potrivește o rugaciune:

            Dă-ne, Doamne, putere să nu ridicăm porți și gantere, ci să ne stăpânim pe noi!

            Prov. 16: 32 – “…şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. “